Contidrom

Cel american este folosit pentru curse, iar Contidrom-ul, căci aşa se cheamă, este folosit de Continental pentru a testa atît pneuri, cît şi sisteme active de siguranţă. Pista în sine a fost deschisă în 1967 şi a constat, în primă fază, doar în ovalul amintit şi în două fîşii drepte de asfalt. Cu o lungime de 2,8 kilometri, ovalul este o construcţie impresionantă chiar şi după standardele secolului XXI, mai ales dacă ţinem cont de înclinaţia de 58 de grade. Permite viteze de rulare foarte mari, un detaliu interesant fiind faptul că pînă la 180 km/h elimină influenţele forţelor de accelerare laterală. De-a lungul celor 40 de ani de existenţă, sărbătoriţi în luna iunie, “popularea” zonei a fost continuă, pe lîngă construcţiile iniţiale apărînd mai multe ovale şi circuite mai mici.

Cele patru decade au fost martore la mii de teste, în cadrul cărora, în total, s-au evaluat peste un milion de pneuri destinate automobilelor mici şi 100.000 pentru camioane. Evenimentul la care am luat parte n-a marcat lansarea unui produs anume, ci a fost menit să ne arate cam ce înseamnă să testezi pneuri, şi nu numai, pentru Continental.

Patru probe ne aşteptau, iar norocul a făcut ca prima să fie un fel de test al elanului. Noroc, pentru că ziua începea cu o doză sănătoasă de adrenalină, plus că aveam ocazia să mai învăţăm cum să reacţionăm în momentul în care maşina supravirează.

Acest test nu căuta să descopere dacă o maşină se răstoarnă sau nu în timpul manevrei, ci mai degrabă să ne arate cît de importante sînt cauciucurile bune, respectiv montarea lor corectă. Am avut la dispoziţie două BMW-uri 320d, unul echipat cu 4 pneuri Semperit, iar celălalt cu 2 Semperit şi 2 Chengshan. Acestea din urmă sînt chinezeşti, de o calitate cel puţin îndoielnică, lucru demonstrat şi de supravirarea violentă care punea stăpînire pe maşină de fiecare dată, indiferent dacă ESP-ul era cuplat sau nu. Concluzii: nu faceţi niciodată rabat la calitate cînd vine vorba de “încălţări” pentru preferata dvs.; dacă maşina supravirează, contrabracaţi cît mai din timp, dar evitaţi mişcările bruşte; iar pneurile bune montaţi-le întotdeauna pe puntea spate, chiar dacă aveţi maşină cu tracţiune faţă. Motivul? Subvirarea este mai uşor de stăpînit decît supravirarea.

A doua probă a constat în rularea într-un oval mai mic, “căptuşit” la interior cu piatră cubică şi udat din belşug. Scopul probei a fost observarea felului în care ESP-ul intervine la limită şi, ulterior, ajustarea caracterului său în consecinţă (de către ingineri, bineînţeles). Am avut la dispoziţie un 320d, dar şi un Audi A4 Avant 2.0 TDI. Concluzia a fost că în ambele cazuri sistemul lucrează eficient, dar BMW a reuşit să-l facă mult mai puţin intruziv, actul conducerii fiind prea puţin perturbat.

În final am condus pe două circuite de aproximativ 2 kilometri fiecare, unul fiind udat. Scopul a fost să învăţăm să ne folosim de toată lăţimea suprafeţei de rulare, să descoperim punctele de frînare şi trasa ideală, respectiv să ne folosim ochii în mod corect la volan (în sensul că privirea se coordonează involuntar cu mîinile, iar maşina va ajunge întotdeauna unde te uiţi). După o zi lungă, cea mai importantă concluzie, asupra căreia am căzut de acord mai mulţi, a fost că aceste probe ar fi foarte binevenite în şcolile noastre de şoferi. Pe bune!